Metoda deschisă de coordonare

Metoda deschisă de coordonare (MDC) din Uniunea Europeană (UE) poate fi descrisă ca o formă de instrument juridic neobligatoriu. Aceasta este o formă de elaborare interguvernamentală de politici care nu are drept rezultat măsuri legislative cu caracter obligatoriu la nivelul UE și nu impune introducerea de legi de către țările UE sau modificarea unor legi ale acestora.

MDC, creată în anii  ˈ90 ca parte a politicii privind ocuparea forței de muncă și a procesului de la Luxembourg, a fost definită ca instrument al Strategiei de la Lisabona (2000). La momentul respectiv, integrarea economică a UE progresa rapid, dar țările UE erau reticente să acorde mai multe competențe instituțiilor europene.

MDC a asigurat un nou cadru pentru cooperare între țările UE, ale căror politici naționale pot fi direcționate astfel spre anumite obiective comune. În cadrul acestei metode interguvernamentale, țările UE se evaluează reciproc (presiune inter pares), iar rolul Comisiei este doar de supraveghere. Parlamentul European și Curtea de Justiție nu au practic niciun rol în cadrul procesului MDC.

MDC se aplică în domenii care sunt de competența țărilor UE, cum ar fi ocuparea forței de muncă, protecția socială, educația, tineretul și formarea profesională.

OMC are la bază în principal:

• identificarea și definirea în comun a obiectivelor care urmează a fi atinse (adoptate de Consiliu);
• stabilirea în comun a instrumentelor de măsură (statistici, indicatori, instrucțiuni);
• analiza comparativă, adică compararea performanțelor statelor membre și schimbul de bune practici (sub monitorizarea Comisiei).

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

• Educație
• Ocuparea forței de muncă
• Politica socială
• Formarea profesională
• Tineret